VIDEO | Iarna în toată regula la Cluj: ninsoare și grindină! Cum va fi vremea la ora jocului România – Danemarca

Redactor:
Andrei Pal
Redactor:
Dan Mirea
  • Publicat:
  • Actualizat:

Vremea capricioasă din România dă bătai de cap organizatorilor care se ocupă de Cluj Arena, stadionul pe care în această seară se va desfășura partida dintre România și Danemarca.

Imaginile surprinse cu puțin înaintea orei 14:00 de reporterii ProSport sunt grăitoare. La Cluj, iarna părea că și-a reintrat în drepturi: ninsoare și grindină, iar la ora meciului se anunță un frig pătrunzător: 4 grade Celsius. Și totul vine în contextul în care gazonul de pe Cluj Arena nu se prezintă în cele mai bune condiții. Oficialii UEFA au inspectat gazonul și, cu o zi înainte de meci, au decis că suprafața de joc are nevoie de protecție.

Meciul România – Danermarca se va disputa duminică, 26 martie, de la ora 21:45, pe Cluj Arena. Înaintea partidei, tricolorii se află într-o situație grea în clasament, fiind pe locul 4, cu 5 puncte strânse în 4 meciuri, la cinci lungimi distanță de liderul Polonia. Doar victoria i-ar mai păstra pe elevii lui Christoph Daum în cursa pentru calificarea Campionatul Mondial din 2018, găzduit de Rusia.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Oana Roman a făcut o gafă colosală şi a fost taxată imediat: 'Se vede clar că e jeg'

Transformarea radicală a lui Iker Casillas! Cum a apărut de ziua lui: ”Niciodată nu am fost mai bine”

Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă

Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid

Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”

Tavi Colen, dezvăluiri incendiare despre idila cu Gabriela Cristea. ”Îmi pare rău”

BANCUL ZILEI: - Bulă, cocoșul tău de ce nu cântă dimineața? - Pentru că este cocoș modern, Ștrulă!

Vremea 21 mai - 17 iunie 2024. Urmează temperaturi de 30 de grade Celsius, dar şi fenomene meteo extreme

O PREDICȚIE extraordinară a lui EINSTEIN, tocmai a fost CONFIRMATĂ

Fosta iubită a Prinţişorului Craiovei trăieşte clipe de senzaţie într-o vacanţă de lux: Pentru totdeauna îndrăgostită

Celebrul cântăreț a aruncat bomba: ”Vreau un copil-clonă!”+ ”Am patru fete, culese de pe stradă!”

Se verifică banii românilor. Ordinul care se va aplica în toată România

Breaking news despre Florin Piersic!
Breaking news despre Florin Piersic!
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare

Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO

Suspecții de serviciu în cazul morții bizare a lui Ebrahim Raisi, președintele Iranului

Ciolacu e alături de Dinamo înaintea barajului cu Csikszereda: Construcţia noul stadion va avea avea un impact major asupra clubului

Cele mai comune probleme la o cutie de viteze automată

Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu urări pentru 21 mai
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu…
×